„Din păcate marșul este un sport căruia nu i se acordă prea multă atenție în România. Visul meu este să înființez o școală pentru această probă de atletism. Vreau ca tricolorul să fluture și la marș„, ne-a spus cu zâmbetul pe buze Andreea Arsine. Povestea și drumul ei nu au fost atât de ușoare, iar prima jumătate a anului 2017 a fost una din cele mai mari provocări din viața sportivei. În august 2016, la Jocurile Olimpice de la Rio, atleta Arsine a încheiat cursa de 20 km de marș pe locul 41 din 75 de participante, dar a plecat cu un „suvenir dureros” din orașul sambei și al carnavalului. Andreea a suferit o ruptură de tendoane care o urmărește și la 10 luni distanță de la acel eveniment.
Nu a vrut să se opereze și s-a lăsat pe mâinile doctorului Vasile Oșean: „Am aflat de el în decembrie 2014, când mi s-a rupt tendonul pentru prima dată. Antrenorul meu mi-a dat numărului lui, dar doctorul Oșean era plecat în America așa că i-am scris pe Facebook. Era 19 decembrie, mi-a răspuns și mi-a zis că mă consultă când se întoarce. Pe 6 ianuarie 2015 m-am văzut cu el, iar pe 14 mi-a făcut prima infiltrație„
Cum ți-ai rupt prima dată tendonul? Poate că sună imposibil, însă zăpada a fost de vină. Mă antrenam în aer liber, era iarnă, zăpada era destul de moale și mi-a intrat între șosetă și adidas, făcând antrenament nu am băgat de seamă, dar s-a produs o frecare și așa am ajuns cu tendonul rupt. Eu am avut mare noroc cu doctorul Oșean, nu toată lumea are șansa asta, dacă nu era el și nu aveam parte de recuperarea cu el, o terminam de mult cu atletismul”.
Andreea Arsine (28 ani) și-a rupt tendoanele la Jocurile Olimpice de la Rio august 2017 Foto DORIN CHIOȚEA
Acum, o ajută din nou. După Olimpiada de la Rio a devenit iar dependentă de aparatele de recuperare.
„Am făcut 12 inflitrații cu plasmă la tendoane în 10 luni, iar o infiltrație, în mod normal, se face o dată la trei luni”
Ce ți-ai propus pe viitor? Vreau să ajung la următoarea Olimpiadă, din 2020, la Tokyo. Până atunci mai am mult de lucrat. Spre exemplu sâmbătă (24 iunie 2017) voi participa la primul concurs de după Rio. La Pitești va fi un concurs național de marș, vom fi în jur de 20 de participante. Este un test pentru mine. În august este Campionatul Mondial de Atletism de la Londra și îmi doresc foarte mult să particip.
Emoții? Nu am emoții, tot ce sper este să nu am probleme cu tendoanele, și în același timp mă rog să nu mai apară alte probleme de sănătate.
Să nu MAI apară? Ai MAI avut? Anul acesta am murit de două ori în trei luni. Am avut probleme cu rinichii, pietre. Eram la recuperare, foarte obosită și m-am gândit că pot să stau în poziție șezut să îmi relaxez picioarele pe un aparat care vibra. Asistenta mi-a spus: „Ai grijă, dacă ai pietre la rinichi, se pot desprinde”. Nu am ascultat-o. Am ajuns acasă, ușor ușor a început să mă doară în zona rinichilor, nu am închis un ochi toată noaptea, iar în zorii zilei am sunat-o pe o vecină să cheme ambulanța, care a venit după mai bine de o oră. Eu nu mă puteam mișca, lacrimile îmi curgeau, iar doctorii de pe ambulanță îmi spuneau să mă ridic. A fost cumplit, am ajuns la spital. Mi-am pierdut cunoștința de două ori. Îmi aduc aminte cu groază.”
Și cum s-a terminat totul? Inițial am avut o sondă, dar au fost trei luni în care stăteam două săptămâni acasă, două la spital. Pastilele nu și-au făcut efectul, iar infecția nu a dispărut.
Ai renunțat la sport o perioadă… Nu, făceam antrenament cu sonda în mine. Mi-am forțat rinichii, după fiecare antrenament aveam hemoragie, dar până la urmă am făcut și operația și am scăpat.
„Ce se obține ușor nu îți aduce aceeași satisfacție pe care o ai când lupți pentru un vis. Sunt fericită că sunt bine și îmi pot urma obiectivul”
De ce ți-a fost cel mai frică în perioada aceea? Sincer? Îmi spuneam în gând: „Doamne, mama mea, aici mor!”. Auzisem atât de multe păreri despre anestezii, că rămâi cu sechele, cu dureri de cap etc. Injecția în coloană mă speria de moarte, mai ales că doamnele din salon aveau mari dureri. Parcă totul complota împotriva mea, însă sportul m-a ajutat să îmi revin. La 4 ore după operație m-am dat jos din pat și am început să merg. La două-trei zile după am plecat în Malta și am alergat 12 km.
Mai ai o lună și jumătate până la Campionatul Mondial de Atletism de la Londra, cum te pregătești? (4 – 20 august CM Londra 2017) Nu stau o clipă (zâmbește). Dimineață antremanet două ore, apoi merg să fac recuperare și depinde de zi uneori stau o oră jumătate, alteori ajung și la 4 ore și după, fiind instructor de fitness, merg la sală că am clase de aerobic, iar de trei ori pe săptămână sunt instructor și în aer liber. Ies cu fetele la aerobic în parc.
Andreea Arsine, antrenor de fitness, lucrează de 3 ori pe săptămână cu un grup de fete într-un parc din București
Ce înseamnă pentru tine participarea la Campionatul Mondial? Atât campionatul național de la Pitești, cât și Mondialul din Londra sunt foarte importante pentru mine. Îmi voi vedea nivelul de pregătire, ce mai am de lucrat, ce trebuie îmbunătățit, cum sunt tendoanele și vreau să scot un rezultat cât mai bun. Pentru moralul meu!. Obiectivul este, așa cum am mai zis este: Olimpiada – Tokyo – 2020.”
Andreea îți urez în primul rând multă sănătate și să îți depășești recordul. Mulțumesc pentru timp. Mulțumesc și eu.
Andreea Arsine a încheiat cursa de la Jocurile Olimpice de la Rio 2016 pe locul 41 din 75 de participante.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER